Apostroful si accentul cuvintelor
APOSTROFUL (')
Apostroful este semnul grafic care marchează căderea accidentală a unor sunete de la începutul, de la mijlocul sau de la sfârşitul unui cuvânt:
'neaţa!; sal'tare!; deodat'apare; 'trăiţi!
ACCENTUL (`)
Accentul reprezintă pronunţarea mai intensă a unei silabe dintr-un cuvânt.
în limba română, accentul nu are loc fix. El se marchează prin semnul (`) pus deasupra vocalei din silaba accentuată:
ac-tór; re-gí-zor; al-bí-nă; pre-ve-dé-re; cá-me-ră; lá-po-vi-ţă
În cuvintele plurisilabice, silaba accentuată este pronunţată mai intens şi este singura din cuvânt. Celelalte silabe sunt neaccentuate.
Accentul joacă un rol important în versificaţie, unde stabileşte ritmul, care înseamnă succesiunea regulată a silabelor accentuate şi neaccentuate dintr-un vers, dând muzicalitate poeziei.
Nu se accentuează:
articolele prepoziţiile
verbele auxiliare conjuncţiile
Rolul accentului:
1. diferenţiază, din punct de vedere al sensului. cuvintele:
véselă / vesélă; compánie / companíe; mása / (a) masá; dúduie / dudúie; tortúri / tórturi; cópii / copií;
2. diferenţiază două forme gramaticale:
adúnă - vb. la prezent
aduná - vb. la perfectul simplu
• Substantivele provenite din infinitive lungi ale verbelor în -ea trebuie accentuate pe sufix: prevedere.
• In funcţie de uzul literar actual, normele DOOM2 recomandă o singură accentuare la cuvinte iprecum: adică, aripă, avarie, caracter, călugăriţă,
doctoriţă, duminică, fenomen, ianuarie, lozincă, miros,regizor, sever, şervet, unic.
• La unele cuvinte mai vechi sau mai noi se admit variante accentuale literare libere, cu unele deosebiri faţă de DOOM1: acatist/acatist, anost/anost, antic/antic, gingaş/gingaş,hatman/hatman, intim/intim, jilav/jilav, penurie/penurie, profesor/profesor, trafic/trafic.
• Unele accentuări respinse de normă sunt inculte (butelie) în timp ce altele sunt tolerabile, nereprezentând propriu-zis greşeli, ci variante livreşti, mai apropiate de unul dintre etimoane, uneori cu încercarea de specializare semantică sau de domeniu (caracter, fenomen), ori accentuări mai vechi (călugărită, doctoriţă) şi/sau regionale (bolnav, duşman).
• Se recomandă o singură accentuare la forme verbale ca:
- indicativul şi conjunctivul prezent persoana I şi la II-a plural şi imperativ persoana a II-a plural -accentuate pe sufixul -e la conjugarea a II-a (tipul tăceţi), respectiv pe temă la conjugarea a III-a (tipul bateţi);
- formele verbului a fi: suntem, sunteţi.
• Accentul rămâne în cea mai mare parte stabil în cursul flexiunii la marea majoritate a numelor, pe când în flexiunea verbală, accentul este mobil, căzând pe temă sau pe desinenţă, chiar la acelaşi mod şi timp: perfect simplu persoana I singular - adusei, I plural: aduserăm.