Doua puncte (punctuatia)

6. DOUĂ PUNCTE (:)  anunţă vorbirea directă sau o enumerare, o explicaţie, o concluzie şi marchează  totodată o pauză, în general mai mică decât cea indicată de punct. Ele se pun  atât la sfârşitul unei fraze sau propoziţii, cât şi în interiorul acestora.

* Două puncte se pun:
  a)  înaintea  unei vorbiri directe:
  Atunci Mihaela a spus:
  - Aş vrea să mergem la film.

b)  după  verbul care anunţă reproducerea unor zgomote sau sunete:
  Deodată se auzi: cioc! cioc!

c)  înaintea  citării unui text:
  Pe marginea unui manuscris, Eminescu a notat: "Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un nour de  aur din marea de amar. "

d)   înaintea  unei enumerări,  în descrieri sau  naraţiuni:
  Au venit de sărbători pe la noi toţi deodată: unchi, mătuşi, fraţi, surori, nepoţi.

e)  înaintea  unei explicaţii sau a unei dezvoltări cu privire la un obiect sau la un  fenomen:
  Ca să plece la munte, de un singur lucru trebuia  să se convingă: dacă va ninge, dacă va ploua sau dacă va sufla vântul.

f)   înaintea  unei propoziţii  care   exprimă  o concluzie sau o  consecinţă:
  Uşa casei era deschisă: intră pe ea.

g)  în  construcţiile în care verbul nu este exprimat şi ţin locul acestuia:
  Inima ta: un înger.