Cineva mă ascultă

În veac cu putere ocultă
din zid cineva mă ascultă.
cu cât mă coboară pe mine.
cu-atât el mai mare devine. Iubirea mi-o suge prin tuburi.
mă simt răstignit pe şuruburi,
ce face cu mine nu-i veghea,
el trage din zid cu urechea. Ai zice că apără, poate,
poporul de rău şi păcate,
de cei ce ţin arme în liră
de cei care mint şi conspiră. Dar nu el ascultă orbeşte,
pe om când acasă trăieste,
ne întră-n cearceaf şi sub piele,
în creier de gânduri săi-l spele. Prin mări, electronice unde
în ochi şi în tălpi ne pătrunde,
putere zeiască şi oarbă
el scris e şi-n firul de iarbă. Ascultă fereastra deschisă
şi viermii urcând în caisă,
cum gâfâie-n dragoste mirii,
concertul mărunt al pieirii. În veac cu poliţie multă,
din zid, cineva mă ascultă.

Alte poezii de Adrian Paunescu