Când voi fi-mbătrânit destul

Când voi fi-mbătrânit destul
Să nu îmi mai doresc să mor
O să mă sui într-un pătul
Cu miros bun, adormitor De grâu încins sub bolţi de stuh,
De floarea-soarelui uscată,
De praf bătrân şi de văzduh
Pe care-l ştiu de altădată; O să mă-ntind printre grămezi
Fără dorinţe, fără gând
Şi nici măcar n-o să visez
Perechi de vorbe-alunecând; În dulcele coşciug de boabe
Voi sta zâmbind cu ochii-nchişi,
O să îmi joace pe pleoape
O rază din acoperiş; Uimită fără de pricină
Din când în când o să adorm,
Mă va trezi câte-o albină
Cu bâzâitul ei enorm, Curând miresmele vecine
Mă vor topi în sinea lor,
Voi fi bătrână, va fi bine
Şi nu-mi voi mai dori să mor.

Alte poezii de Ana Blandiana