Hibernare

Nu-i asculta pe fraţii mei, ei dorm,
Ei nu-nţeleg cuvintele care le strigă,
În timp ce urlă ca nişte fiare aprobatoare
Sufletul lor visează stupi de albine
Şi înot în seminţe. Nu îi urî pe fraţii mei, ei dorm,
S-au învelit în somn ca într-o blană de urs,
Care-i păstrează cruntă şi apăsătoare în viaţă,
În mijlocul frigului fără-nţeles
Şi fără sfârşit. Nu-i judeca pe fraţii mei, ei dorm,
Rar câte unul este trimis în trezire
Şi, dacă nu se întoarce, e semn c-a pierit,
Că încă e noapte şi frig
Şi somnul continuă. Nu îi uita pe fraţii mei, ei dorm
Şi-n somn se înmulţesc şi cresc copii
Care-şi închipuie că viaţa e somn şi, nerăbdători,
Abia aşteaptă să se trezească
În moarte.

Alte poezii de Ana Blandiana