Orologii pe şine
Poeti
Ceasurile din când în când
Se opresc, apoi pornesc mai departe,
Dar cei care sunt duşi astfel
Nu ştiu că ele s-au oprit
Şi cât timp au stat,
Şi cât de tare accelerează
Ca să se-ajungă din urmă,
Şi cum în câte-o parte s-a făcut gol
Şi câteva secunde pot să se lăfăie
În compartimentul unei întregi zile.
Pe când în altă parte
Mulţimile fac valuri-valuri
Şi se caţără pe acoperişuri, pe scări, pe tampoane.
Cei duşi răspund conştiincios
"Am patruzeci şi doi de ani",
Fără să ştie că unele cifre sunt minute,
Iar altele milenii
Şi nici numele staţiilor
În care s-au oprit
Pentru a face cruce cu alţii
Sau fără motiv.
Se opresc, apoi pornesc mai departe,
Dar cei care sunt duşi astfel
Nu ştiu că ele s-au oprit
Şi cât timp au stat,
Şi cât de tare accelerează
Ca să se-ajungă din urmă,
Şi cum în câte-o parte s-a făcut gol
Şi câteva secunde pot să se lăfăie
În compartimentul unei întregi zile.
Pe când în altă parte
Mulţimile fac valuri-valuri
Şi se caţără pe acoperişuri, pe scări, pe tampoane.
Cei duşi răspund conştiincios
"Am patruzeci şi doi de ani",
Fără să ştie că unele cifre sunt minute,
Iar altele milenii
Şi nici numele staţiilor
În care s-au oprit
Pentru a face cruce cu alţii
Sau fără motiv.
Alte poezii de Ana Blandiana
- » Bătrâni şi tineri
- » Definiţie
- » Corabia cu poeţi
- » În vizită
- » Două cruci
- » Rugă
- » Suficientă mie
- » Nord
- » Baladă
- » Termometru
- » În jar
- » Orologii pe şine
- » Inscripţie
- » Molecule de calciu
- » Refren
- » De-a v-aţi ascunselea
- » Viermi călători
- » De dragoste
- » Semnal
- » Arhitectură-n mişcare
- » 41
- » Ax
- » Întrebări
- » Orga de gheaţă
- » 25 Martie 1942
- » Cel viu
- » Tu treci
- » Un animal orbitor
- » Stea adusă de vânt
- » Totul
- » Eu cred
- » Delimitări
- » Cruciada copiilor
- » Epitaf
- » Oglinzi
- » Umbra
- » Joc
- » Încă un pas
- » Hibernare
- » Noapte în fân
- » Zbor
- » Veşmânt
- » Am obosit
- » Ţara părinţilor
- » În somn
- » Când voi fi-mbătrânit destul
- » Pastel
- » Pereche
- » Impudice fructe
- » Revin în toamnă
- » În satul în care mă-ntorc
- » Cântecul
- » Aud
- » Avram Iancu
- » Ninge cu duşmănie
- » Iarna stelele
- » Silabe
- » Balada vămilor
- » Fiecare mişcare
- » Poate că mă visează cineva
- » Baladă
- » Exil
- » Tu eşti somnul
- » Fără tine
- » Cuplu
- » Cândva arborii aveau ochi
- » Învaţă-mă să ard întunecat
- » Făcând lumină în mine
- » Cât timp vorbesc
- » Leagăn
- » Cine din mine
- » Adorm, adormi
- » Dacă ne-am ucide unul pe altul
- » La ce serveşte bucuria
- » Îţi aduci aminte plaja?
- » Sunt ca un ochi de cal
- » Mamă
- » Despre ţara din care venim
- » Moarte în lumină
- » Să lăsăm să cadă cuvintele
- » Sufletul
- » Întâlnire
- » Psalm
- » Totul simplu
- » Condiţie
- » Contratimp
- » Bătrâni, sihaştrii
- » Călătorie
- » De bună voie
- » Voi ştiţi ceva
- » Nealegere
- » Pietà
- » Numai iubirea
- » Legături
- » Oboseală
- » Hotarul
- » Ochiul închis
- » Lasă-mi, toamnă...
- » Amân mereu
- » Dintr-un sat
- » Am crescut?
- » Autopastel
- » Fii înţelept
- » Cuminţenia pământului
- » Torquato tasso
- » Eclipsă
- » Carantină
- » Intoleranţă
- » Ştiu puritatea
- » Se face noapte
- » Ar trebui
- » Cântec de miner tânăr
- » Dans în ploaie
- » Descântec de ploaie
- » Copilărie
Doresti o mana de ajutor ? Sau doresti sa dai o mana de ajutor ?
Intra pe eInformativ.ro - Intreaba sau raspunde.



