Mielul pascal

Cum străbat eu totdeauna
cărările, am ajuns
spre cuprinsul necuprins şi
spre mielul pascal
pe care-l visez jucându-se cu mine,
pregătit de sacrificare
l-am văzut,
legat, zbirând, tot la mine căutând
ca spre scăpare,
miel pascal pe care
îl visez în săptămâna patimilor
cu burta sfâşiată
căruia-i văd maţele spânzurate
de degetele
celui care-i împlântase cuţitul
în jugulare.

cu ochi blânzi
de bunăvoie venea,
credea că se joacă
atunci când la moarte mergea,
neştiind
şi se juca aşa... ca într-o logodnă
cu floarea de măr,
se juca aşa...
ca atunci când mori
nevinovat, încredinţat
că treci printr-o livadă
înflorită-n Adevăr.

Doamne! Verbului mă rog acum
Şi Ţie-
Du-mă în altă împărăţie,
unde nu se îngăduie
să te înfrupţi
cu nevinovăţie!

în poiană aleasă, cu narcise şi ghiocei
visez totuşi trează
mielul pascal
jucându-se cu mine
şi cu puii de lei.

Alte poezii de Elena Armenescu