În cinstea celei care a plecat

Azi-noapte a plouat ca de-obicei,
Că Dumnezeu face ce vrea...
O noapte plouă-n cinstea mea...
O noapte plouă-n cinstea ei... Azi-noapte, însă, a plouat
În cinstea celei care-a plecat! A plecat?...
Cine-a plecat?
N-am plecat nici eu, nici ea -
A plecat altcineva!... Dar cine-a fost nu ştim nici noi!...
Ştim doar c-am găzduit-o amândoi
Şi-am găzduit-o fiindcă ne-a plăcut.
Pesemne Dumnezeu aşa a vrut!...
Că şase săptămâni în şir,
Din ziua când ne-am întâlnit,
O clipă nu ne-am despărţit...
Şi le-am trăit la fel tustrei.
Sorbind doar din parfumul ei -
Parfum de trandafir!... A stat cu noi,
Şi-am stat cu ea,
Ca doi pantofi pe-o Buhar?,
Ca două mâini într-un manşon.
Ca două flori de crin pe un blazon!...
Şi totdeauna-am fost aşa -
Ea tot cu noi,
Noi tot cu ea...
Şi totdeauna-am fost la fel -
Un trio de violoncel.
Cu care ea ne sincopa,
Ne-ndepărta,
Ne-apropia
Şi, mână-n mână cu-amândoi,
Se destrăma
Şi se-ntregea
Cu fiecare dintre noi!...
Şi totuşi...
Iat-o c-a plecat!... De ce-a plecat?...
Nici Dumnezeu nu ştie!...
Ştim doar atât -
Că n-are să mai vie
Chiar dac-ar fi s-o-ntoarcem iar din drum!... Şi norii plini şi grei de-o ploaie nouă
Au hotărât solemn să nu mai plouă
În cinstea nimănui de-acum!...

Alte poezii de Ion Minulescu