Din străinătate
Poeti
Când tot se-nveseleşte, când toţi aci se-ncântă,
Când toţi îşi au plăcerea şi zile fără nori,
Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă
L-a patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzători. Şi inima aceea, ce geme de durere,
Şi sufletul acela, ce cântă amorţit,
E inima mea tristă, ce n-are mângâiere,
E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit. Aş vrea să văd acuma natala mea vâlcioară
Scăldată în cristalul pârăului de-argint,
Să văd ce eu atâta iubeam odinioară:
A codrului tenebră, poetic labirint; Să mai salut o dată colibele din vale,
Dorminde cu un aer de pace, liniştiri,
Ce respirau în taină plăceri mai naturale,
Visări misterioase, poetice şoptiri. Aş vrea să am o casă tăcută, mitutică,
În valea mea natală, ce undula în flori,
Să tot privesc la munte în sus cum se ridică,
Pierzându-şi a sa frunte în negură şi nori. Să mai privesc o dată câmpia-nfloritoare,
Ce zilele-mi copile şi albe le-a ţesut,
Ce auzi odată copila-mi murmurare,
Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut. Melodica şoptire a râului, ce geme,
Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor,
Cântarea în cadenţă a frunzelor, ce freme,
Născur-acolo-n mine şoptiri de-un gingaş dor. Da! Da! Aş fi ferice de-aş fi încă o dată
În patria-mi iubită, în locul meu natal,
Să pot a binezice cu mintea-nflăcărată
Visările juniei, visări de-un ideal. Chiar moartea, ce răspânde teroare-n omenire,
Prin vinele vibrânde gheţoasele-i fiori,
Acolo m-ar adoarme în dulce liniştire,
În visuri fericite m-ar duce către nori.

Alte poezii de Mihai Eminescu
- » Veneţia
- » Venere şi Madonă
- » Un luceafăr
- » Trecut-au anii...
- » Te duci...
- » Speranţa
- » Sonet III
- » Sonet II
- » Sonet I
- » Somnoroase păsărele...
- » Singurătate
- » Şi dacă de cu ziuă...
- » Şi dacă...
- » Se bate miezul nopţii...
- » Scrisoarea V
- » Scrisoarea IV
- » Scrisoarea III
- » Scrisoarea II
- » Scrisoarea I
- » Sara pe deal
- » S-a dus amorul...
- » Rugăciunea unui dac
- » Revedere
- » Prin nopti tăcute
- » Povestea teiului
- » Povestea codrului
- » Poet
- » Peste vârfuri
- » Pe lângă plopii fără soţ...
- » Pe aceeaşi ulicioară...
- » Pajul Cupidon...
- » Odă (în metru antic)
- » O, rămâi
- » O, mamă...
- » Numai poetul
- » Nu voi mormânt bogat
- » Noaptea...
- » Nu mă înţelegi
- » Mortua est!
- » Misterele nopţii
- » Melancolie
- » Mănuşa
- » Mai am un singur dor
- » Luceafărul
- » Lasă-ţi lumea...
- » Lacul
- » La steaua
- » La mormântul lui Aron Pumnul
- » La moartea principelui Ştirbey
- » La mijloc de codru...
- » La Bucovina
- » Kamadeva
- » Junii corupţi
- » Înger şi demon
- » Înger de pază
- » Împărat şi proletar
- » Iubind în taină...
- » Iar când voi fi pământ
- » Glossă
- » Freamăt de codru
- » Foaia veştedă
- » Floare-albastră
- » Fiind băiet păduri cutreieram
- » Făt-Frumos din tei
- » Epigonii
- » Egipetul
- » Dorinţa
- » Doina
- » Din valurile vremii...
- » Din străinătate
- » Din noaptea...
- » Diana
- » Despărţire
- » Departe sunt de tine...
- » De-or trece anii...
- » De-aş avea
- » De ce nu-mi vii?
- » De ce în al meu suflet
- » De câte ori, iubito...
- » Cugetările sărmanului Dionis
- » Cu mâine zilele-ţi adaogi...
- » Criticilor mei
- » Crăiasa din poveşti
- » Copii eram noi amândoi
- » Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
- » Ce te legeni?...
- » Ce e amorul?
- » Când însuşi glasul
- » Când amintirile...
- » Călin
- » Atât de fragedă...
- » Amorul unei marmure
- » Afară-i toamnă
- » Adio
Doresti o mana de ajutor ? Sau doresti sa dai o mana de ajutor ?
Intra pe eInformativ.ro - Intreaba sau raspunde.