Jalnic vijiie prin noapte glasul codrilor de brad,
Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad. In castelul de pe stinca, la fereastra solitara,
Sta pe ginduri o femeie si priveste-n noapte-afara. Al ei suflet e furtuna, noapte e gindirea ei -
Astazi ea e pusa-n rindul celor mai de jos femei! E regina ostrogota! Dar în turn aici e roaba;
Lacramile-n ochii palizi îi sunt singura podoaba. In tacerea din odaie-i intra cruntul Teodat,
Ea se-ntoarce trista, blinda: - "Tu-mi esti rege si barbat. M-ai privit intotdeauna ca pe-o piedica din cale,
Pentru ce-mi ascunzi de-a pururi taina gindurilor tale? M-ai inchis aici în lanturi; am rabdat în chip pagin,
Si mi-am zis: El are dreptul! Mi-e barbat si mi-e stapin. Mi-ai ucis pe-ntiiul sfetnic si râdeai ca lumea plânge
Când de barba lui carunta spada ti-o stergeai de sânge. Si-am tacut, zicindu-mi iarasi: El a fost supusul tau,
De-a făcut vrun rău, tu rege, trebuie să curmi ce-i rău. Mi-ai luat apoi copilul să-l ucizi! Si-am zis: E bine!
Tu-i esti tata si ai dreptul peste fiul meu ca mine. Dar el nu era al nostru, el era al tarii-ntregi,
N-ai ucis în el un rege, ai ucis un sir de regi. Vii, acum trimis de altii, vii să scapi si de regina,
Teodat, iti temi domnia! O s-o pierzi, a cui e vina? Am putut să fac revolta, ori pe-ascuns să te omor,
N-am făcut-o, ca mi-e mila! Nu de tine, de popor! Tu erai un om de lupta, fără rang si fără nume,
Eu ti-am dat coroana tarii, să te fac stapin pe-o lume. Si-acum asta-i rasplatirea ce mi-o dai?... E tot atât!
Daca moartea mea ti-ajuta, vino, stringe-mă de git. Pe femeia pusa-n lanturi n-o ucizi, ca-i miselie!
Pe regina ai tot dreptul s-o ucizi, ca-ti e sotie!" Nobila, cu ochi de flacari, ea priveste-n fata-i drept.
Si, zicind, desface haina de pe tinarul ei piept. Iar miselul sta, se uita, da apoi; si grabnic unda
Singelui tisni din rana; si-a cazut Amalasunda. Si plecat peste cadavru, el cu ochi de idiot
A-nvirtit pumnalu-n carne să se scurga viul tot. A deschis apoi fereastra, si pe colturoasa stinca
Hohotind a-mpins cadavrul în prapastia adinca. Surd viua prin codri vintul, brazii se-ndoiau de vint,
Urletul suna sinistru ca un urlet de mormânt. Parca negrele blesteme si le-amestecau haotic
Mii de glasuri, tara toata, tot poporul ostrogotic. Teodat, tu rizi! Dar moarta cea lipsita de sicriu
Isi va rascula poporul, să te sfisie de viu!

Alte poezii de George Cosbuc