Aura de Ion Barbu



Mire, văzut ca femeea,
Cu părul săpat în volute,
De Mercur cumpănit, nu de Geea,
Căi lungi înapoi revolute; La conul acesta de seară,
Când sufletul meu a căzut
Şi cald, aplecatul tău scut
Îl supse, ca pata de ceară, Crescut, între mâini ca de apă,
Ce lucru al tainei cercai?
Sub verdele lumilor plai
Arai o lumină mioapă.


Alte poezii de Ion Barbu





Poezii

  • Cântec - George Toparceanu

    Frumoasă eşti, pădurea mea, Când umbra-i încă rară Şi printre crengi adie-abia Un vânt de primăvară... Când...

  • Te intreb - Viorica Salajeanu

    A fost al tau vreodata vintul Sau Universul nesfirsit ? Ori soarele din cer luindu-l L-ai dus in miini la asfintit ? Ai ...

  • Moartea căprioarei - Nicolae Labis

    Seceta a ucis orice boare de vânt. Soarele s-a topit şi a curs pe pământ. A rămas cerul fierbinte şi gol. Ciuturil...