Cuvântul din urmă de Lucian Blaga



Arendas al stelelor,
străvechile zodii
mi le-am pierdut.
Viaţă cu sânge şi cu poveşti
din mâini mi-a scăpat.
Cine mă-ndrumă pe apă?
Cine mă trece prin foc?
De păseri cine mă apără? Drumuri m-au alungat,
De nicăieri pământul
nu m-a chemat.
Sunt blestemat! Cu cănele şi cu săgeţile ce mi-au rămas
mă-ngrop,
la rădăcinile tale mă-ngrop,
Dumnezeule, pom blestemat.



Alte poezii de Lucian Blaga





Poezii

  • Copilărie - Ana Blandiana

    Din oglindă mă privea un trup firav Cu claviatura coastelor distinctă, Inima-apăsa pe clape grav Şi-ncerca să-apar...

  • Muntele - Marin Sorescu

    Tin locul unei pietre de pavaj, Am ajuns aici Printr-o regreatabila confuzie. Au trecut peste mine Masini mici, Autocam...

  • Te intreb - Viorica Salajeanu

    A fost al tau vreodata vintul Sau Universul nesfirsit ? Ori soarele din cer luindu-l L-ai dus in miini la asfintit ? Ai ...