Pământul de Lucian Blaga



Pe spate ne-am întins în iarbă: tu şi eu.
Văzduh topit ca ceara-n arşiţa de soare
curgea de-a lungul peste mirişti ca un râu.
Tăcere apăsătoare stăpânea pământul
şi-o întrebare mi-a căzut în suflet până-n fund. N-avea să-mi spună
nimic pământul? Tot pământu-acesta
neindurător de larg şi-ucigător de mut,
nimic? Ca să-l aud mai bine mi-am lipit
de glii urechea - indoielnic şi supus -
şi pe sub glii ţi-am auzit
a inimei bătaie zgomotoasă. Pământul răspundea.


Alte poezii de Lucian Blaga





Poezii

  • După melci - Ion Barbu

    Dintr-atatia frati mai mari: Unii morti, Altii plugari Dintr-atatia frati mai mici: Prunci de treaba, Scunzi, peltici, ...

  • nesfârşită-i surparea - Dorin Popa

    mi-a fost ruşine şi niciodată nu ţi-am scris niciodată n-am crezut că te-aş putea atinge unele semne te preveste...

  • Alb - George Bacovia

    Orchestra începu cu-o indignare gratioasă. Salonul alb visa cu roze albe -- Un vals de voaluri albe ... Spatiu, infini...