Pe calea aceasta numită Cuvânt
eu merg cu capul plecat, şi parul în vânt.
Sunt pâinea cu sare şi albul ştergar
ce pe masă sunt pregătite de dar.
Şi-naintea voastră, în strigăt,
pieptul glasului îmi dezvelesc:
Sunt vinovată că încă iubesc!
Sunt vinovată că Luna încă răsare
cu rouă împletită din Lumină de Soare
să lumineze în urmă, prin ani şi vecii,
întunerece mii.
Sunt vinovata hăitaşilor mei
că-n goană de întunerec către lumină
sunt fără de vină.
Sunt vinovata vinovaţilor mei
dezlănţuiţi în hoarde de zmei, căci lumină fiind dintr-o Lumină mai mare
Iubirea iubirilor noastre-i fără hotare.
Pe calea aceasta numită Cuvânt
eu merg cu capul plecat, cu părul în vânt.
Sunt vinovată că încă trăiesc.
Şi în tăcere, cu alte glasuri am întrebat:
-Sunt vinovată că v-am iertat!?

Alte poezii de Maria Eugenia Olaru