Plantonul de noapte de Nichita Stanescu



Soldaţii dorm cu un braţ căpătâi
atât de destinşi, că portocalie
pe chip le răsare faţa dintâi
cea din copilărie. Singur plantonul e treaz
şi-i priveşte în tăcere.
Peste odihna lor, azi
el are putere. Îi veghează privindu-i pe rând
cu privire tandră, ciudoasă
... şi deodată începe să scrie în gând
o lungă scrisoare acasă.


Alte poezii de Nichita Stanescu