Plantonul de noapte de Nichita Stanescu



Soldaţii dorm cu un braţ căpătâi
atât de destinşi, că portocalie
pe chip le răsare faţa dintâi
cea din copilărie. Singur plantonul e treaz
şi-i priveşte în tăcere.
Peste odihna lor, azi
el are putere. Îi veghează privindu-i pe rând
cu privire tandră, ciudoasă
... şi deodată începe să scrie în gând
o lungă scrisoare acasă.


Alte poezii de Nichita Stanescu





Poezii

  • Zdreanţă - Tudor Arghezi

    L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă, Cel cu ochii de faianţă? E un câine zdrenţuros De flocos, dar e frumos. Parcă-i ...

  • Ea va veni - Alexandru Andries

    Întâi a fost pe vreme rea, Era noros şi vânt bătea Şi, desigur, ploua; (Ea va veni, ea va veni) Asfaltul ud era lu...

  • Lauda - Nichifor Crainic

    Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ti amiaza Si lumea o spanzuri în haos de-o raza, Metanie tie, Parinte. Izvod nevazut a...