Moştenire de Octavian Goga



Într-un amurg primăvăratic,
Într-un amurg cu flori de tei,
Tu mi-ai trimis întâia rază
Din ochii mari şi farisei... Eu nu ştiam unde ţi-e calea
Şi nu ştiam de unde vii,
Solie mândră rătăcită
La pragul unei curţi pustii. O clipă te-am simţit aproape
Ca strălucirea unui fulg.
Te-ai dus apoi - şi eu zadarnic
Aş vrea din minte să te smulg. Dar cu fiorul clipei mute,
De-atunci eu sufletu-mi alint,
Ea-mi ţese zbuciumul de-aievea
Şi-mi ţese visele ce mint. Mă-ntreb: ce soartă rea mă face
Un rob de-a pururi să-ţi rămân,
Să-şi ard-o veşnicie-n mine
Făclia dorului păgân? Pesemne noi odinioară
În alte lumi ne-am cunoscut
Şi-n noua întrupare-aducem
Un strop din vechiul nostru lut. Tu vii cu vechea stăpânire
În fulgerul unei priviri,
Pe când pe mine mă supune
Blestemul tristei moşteniri.


Alte poezii de Octavian Goga





Poezii

  • Ea va veni - Alexandru Andries

    Întâi a fost pe vreme rea, Era noros şi vânt bătea Şi, desigur, ploua; (Ea va veni, ea va veni) Asfaltul ud era lu...

  • Cânt - Magda Isanos

    Cint ca privighetorile oarbe. Nu stiu, eu sorb cintecul sau el ma soarbe. Atit de sus ne-naltam citeodata... Sufletu-mi ...

  • Cât de maret e Dumnezeu! - Costache Ioanid

    Cat de maret e Dumnezeu! Vad marea cu talazuri grele, ma-nalt pe muntii de bazalt si-mi zboara gandul printre stele, tot...