Cânt de Magda Isanos



Cint ca privighetorile oarbe.
Nu stiu, eu sorb cintecul sau el ma soarbe.
Atit de sus ne-naltam citeodata...
Sufletu-mi arde de-o flacara infricosata. Ca rugul din care a vorbit Dumnezeu,
asa arde sufletul meu.
Cred in zine, in sfinti si minuni ;
prieteni, nu-mi impletiti cununi.
Cintecul e-n mine ca-n voi tacerea ;
ii banuiesc uneori puterea,
insa nu stiu nimic si ma-nchin smerit
ingerului linga mine ivit. Fa-ma sa cint despre oameni si suferinti,
soptesc cu buzele reci, fierbinti,
despre saraci, despre copii si foame...
Si-n mijlocul cerestii mele spaime,
intrezaresc cuvintele de foc,
cu care-ar trebui sa creez lumea, s-o pun la loc. Apoi ramin singura. Nu stiu nici eu
de ce mi-a vorbit din stufisul aprins Dumnezeu.


Alte poezii de Magda Isanos





Poezii

  • Cântec - George Toparceanu

    Frumoasă eşti, pădurea mea, Când umbra-i încă rară Şi printre crengi adie-abia Un vânt de primăvară... Când...

  • Melancolie - Daniel Branzai

    De-afara, picuri mari si grei Din ploaia ce-anceput de-aseara, S-au strecurat in ochii mei Si sufletul mi-l infioara. -...

  • Amintirea - Vasile Voiculescu

    Cum s-a trecut, plăpândă, amintirea Iubirii noastre, tocmai ca o floare Ce-ntr-un pahar îşi plânge strălucirea Ui...