Pastel de toamnă de Adrian Paunescu



Pe muntele negru de frunza de vară
Te chem cu accent brumariu să te sperii
Când spicul de toamnă dă-n spicele verii
Şi cade lumina şi trage să moară. Şi sunt întrebări prin natura puzderii
Şi sfârâie ploaia dintâi ca o ceară
Şi vara ne-nchide în toamna afară
Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii. Aicea la munte mai poate să spere
Şi cel care moare că moartea-i departe
Şi noi să fugim şi să scriem o carte
În ea cuprinzând ale toamnei mistere. Că suntem în lume pe-acolo prin partea
Pe unde întârzie poşta şi moartea.


Alte poezii de Adrian Paunescu





Poezii

  • Interior - Iulian Boldea

    vaza de sticlă mată pe care neliniştile se depun ca un strat de praf sidefiu bibelouri cu sufletul trist lângă iriz...

  • Afla - Lucian Avramescu

    poti sa apari in ferestre goala tinand discursuri interminabile despre tehnologia dragostei poti sa masori in rochie de...

  • Amintirea - Vasile Voiculescu

    Cum s-a trecut, plăpândă, amintirea Iubirii noastre, tocmai ca o floare Ce-ntr-un pahar îşi plânge strălucirea Ui...