pretenţii absurde de atâtea ori am avut
radar perfect credeam că mi-e sufletul
pentru paşii tăi pentru respiraţia ta
pentru plânsul tău

în pielea celuilalt cu râvnă cu iubire
am putea în sfârşit mântuitor ajunge
dacă n-am descoperi cu dezamăgire
că suntem prizonierii epidermei noastre

şi cântul tău şi plânsul tău, privirea ta
emoţiile, neasemănarea şi visele tale
toate sunt ale mele în veci de veci
şi toate în veci îmi vor fi străine

printre lacrimi, hohotind, te strâng pierdut
te îmbrăţişez cum nu voi mai putea îmbrăţişa
vreodată
exişti în mine mai adânc decât în inima ta
şi cutremurat îţi şoptesc din depărtare :
- nimeni n-a înţeles pe nimeni
niciodată !

Alte poezii de Dorin Popa