Epilog de George Toparceanu



Lângă ţărmul tristei mări
M-am oprit pe-o stâncă.
Apa tremură spre zări,
Verde şi adâncă. Sufletu-mi, împovărat
De-o iubire moartă,
Se ridică ne-mpăcat
Şi cu el o poartă, Cum îşi duce greu în zbor
Vulturul de mare,
Peste valuri călător,
Prada moartă-n gheare...


Alte poezii de George Toparceanu





Poezii

  • Clio - Mateiu Ion Caragiale

    Mi-a îngânat stăpâna: "Nu-n file-ngălbenite Stă-mbălsămată taina măririi strămoşeşti. Amurgul rug de purpur...

  • Apa Bârsei - Dimitrie Bolintineanu

    Ca un fluviu d-aur, splendidă lumină, Peste patru taberi, varsă luna plină. Turcii şi tătarii somnului se dau; Ung...

  • Cântec - George Toparceanu

    Frumoasă eşti, pădurea mea, Când umbra-i încă rară Şi printre crengi adie-abia Un vânt de primăvară... Când...