Cântecul de Ana Blandiana



Cântecul ăsta îl scriu pe frunze cu-o dudă,
În urma mea vin furnici în cohorte şi-l sorb,
Nici o ureche nu va putea să-l audă
Şi tot văzduhul va fi pentru raza mea orb. Furnicile însă îl vor purta în pământ
Şi ploile nu vor putea pătrunde să-l şteargă,
Seminţele îl vor înţelege căzând
Şi-l va simţi numai fragedul vierme din fragă. Iarba-l va scoate anul viitor la lumină
Şi o să-l crească şi-o să-l usuce soarele,
Iar dac-o să aibă noroc or să vină
Şi or să-l pască somnoroase şi indiferente mioarele. Va curge în lapte apoi înţelept, înstelat,
Şi nimeni n-o să-şi mai aducă aminte
C-a fost zămislit din păcat,
C-a fost gândit în cuvinte.


Alte poezii de Ana Blandiana





Poezii

  • Nunta Zamfirei - George Cosbuc

    E lung pământul, ba e lat, Dar ca Săgeată de bogat Nici astăzi domn pe lume nu-i, Şi-avea o fată, - fata lui - Ic...

  • Alb - George Bacovia

    Orchestra începu cu-o indignare gratioasă. Salonul alb visa cu roze albe -- Un vals de voaluri albe ... Spatiu, infini...

  • Copilărie - Ana Blandiana

    Din oglindă mă privea un trup firav Cu claviatura coastelor distinctă, Inima-apăsa pe clape grav Şi-ncerca să-apar...