Cine din mine ţi se închină
E vinovat în faţa mea,
Cine din mine nu ţi se-nchină
E alungat din faţa mea. Cum să mă-mbun şi cum să m-astâmpur,
Ca în fragede foi învelită-n eresuri?
Cu gânduri şi frunze, cu şoapte şi sâmburi,
Ironice înger, zadarnic mă-mpresuri. Zadarnic în ornice mi se termină
Timpul ca apa dintr-o ulcea.
Cine din mine ţi se închină
E vinovat în faţa mea. Cu scârbă-l alung şi cu mare mirare
Pe cine din mine nu ţi se prosternă,
Sub bezna cea limpede şi cântătoare
A ochiului stins de pleoapa eternă. Cine din mine ţi se închină
E vinovat în faţa mea,
Cine din mine nu ţi se-nchină
E alungat din faţa mea. Să cad într-un somn ca-ntr-un fund de ocean
Fără ieşire şi fără plângere,
Unde visându-te o dată pe an
Mult să mă mir de viaţa mea, îngere.

Alte poezii de Ana Blandiana