Iar când voi fi pământ de Mihai Eminescu



Iar când voi fi pământ,
În liniştea serii,
Săpaţi-mi un mormânt
La marginea mării. Nu voi sicriu bogat,
Podoabe şi flamuri,
Ci-mi împletiţi un pat
Din veştede ramuri. Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Să am un cer senin
Pe-adâncile ape. S-aud cum blânde cad
Izvoarele-ntruna,
Pe vârfuri lungi de brad
Alunece luna. S-aud pe valuri vânt,
Din munte talanga,
Deasupra-mi teiul sfânt
Să-şi scuture creanga. Şi cum n-oi suferi
De-atuncea-nainte,
Cu flori m-or troieni
Aduceri aminte. Şi cum va înceta
Al inimii zbucium,
Ce dulce-mi va suna
Cântarea de bucium! Vor arde-n preajma mea
Luminile-n dealuri,
Izbind s-or frământa
Eternele valuri Şi nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Ci codrul vânt să dea
Frunzişului veşted. Luceferii de foc
Privi-vor din cetini
Mormânt făr' de noroc
Şi fără prieteni.


Alte poezii de Mihai Eminescu





Poezii

  • Cât de maret e Dumnezeu! - Costache Ioanid

    Cat de maret e Dumnezeu! Vad marea cu talazuri grele, ma-nalt pe muntii de bazalt si-mi zboara gandul printre stele, tot...

  • Alb - George Bacovia

    Orchestra începu cu-o indignare gratioasă. Salonul alb visa cu roze albe -- Un vals de voaluri albe ... Spatiu, infini...

  • Melancolie - Daniel Branzai

    De-afara, picuri mari si grei Din ploaia ce-anceput de-aseara, S-au strecurat in ochii mei Si sufletul mi-l infioara. -...