La moartea principelui Ştirbey de Mihai Eminescu



Turnurile mişcă-n doliu a lor inimi de aramă
Şi un înger cu-aripi negre, cu diademă de spini,
Cu cântarea-i plângătoare lumea mişcă, lumea cheamă,
Precum mişcă vântu-n cântec faţa mării de senin. Şi cu ochiul plin de lacrimi naţiunea cea română,
Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurând,
Vede cum prin nori se stinge stea cu flacără divină
Şi aude-n cer un tunet şi un gemet pe pământ... A-ntristării neagră-aripă peste lume se întinde,
Totul tace, căci durerea este mută ca un gând,
Lumea azi nimic nu vede, ochiu-i nimic nu cuprinde,
Decât cursu-acelui astru ce se sparge p-un mormânt. Cine-i acvila ce cade? Cine-i stânca ce se sfarmă?
Cine-i leul ce închide cu durere ochii săi?
Cine-i tunetul ce moare umplând lumea de alarmă?...
- Este domnul României: Barbu Dimitrie Ştirbey!...


Alte poezii de Mihai Eminescu





Poezii

  • Cât de maret e Dumnezeu! - Costache Ioanid

    Cat de maret e Dumnezeu! Vad marea cu talazuri grele, ma-nalt pe muntii de bazalt si-mi zboara gandul printre stele, tot...

  • Alb - George Bacovia

    Orchestra începu cu-o indignare gratioasă. Salonul alb visa cu roze albe -- Un vals de voaluri albe ... Spatiu, infini...

  • Melancolie - Daniel Branzai

    De-afara, picuri mari si grei Din ploaia ce-anceput de-aseara, S-au strecurat in ochii mei Si sufletul mi-l infioara. -...