La ceas tacut, intre pamint si cer,
Cind clopotul tariei amuteste,
Cind valul noptii a-nghetat stingher,
Un gind strain in mine se iveste. Nu-i gindul meu, il recunosc usor
Din viforul ce mi-l strecoara-n suflet,
Din soapta-i cea vicleana-ncetisor
Intinsa cursa pentru al meu umblet. La ceas tacut, intre pamint si cer
Ingenunchez tacut si-mi strig durerea:
"Parinte ia-mi Tu teama din ungher
Si-n locul ei asterne Tu tacerea". "De-i sufletu-mi Edenul din-nceput,
Si paznic de mai pus peste gradina,
Asculta-mi glasul binecunoscut,
Ce-ti cere-acum sa ma pazesti de vina". "Nu poate mintea-mi paznic sa mai stea,
Cind Furu-i mester mare peste fire,
Sint prea plapind si forta nu-i a mea,
Ci-mi trag puterea din dumnezeire". La ceas tacut, intre pamint si cer,
Am oaspeti noi in pajistea gradinii.
temutul gind s-a dus, tilhar stingher,
L-au pus pe fuga ... razele Luminii.

1980

Alte poezii de Daniel Branzai