El-Zorab de George Cosbuc
La paşa vine un arab,
Cu ochii stinşi, cu graiul slab.
- "Sunt, paşă, neam de beduin,
Şi de la Bab-el-Manteb vin
Să vând pe El-Zorab. Arabii toţi răsar din cort,
Să-mi vadă roibul, când îl port
Şi-l joc în frâu şi-l las în trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Şi nu l-aş da nici mort. Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor;
Şi de amar îndelungat,
Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor! Ai mei pierduţi sunt, paşă, toţi:
O, mântuie-i, de vrei, că poţi!
Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac!
Dă-mi bani! Dacă-l găseşti pe plac,
Dă-mi numai cât socoţi! El poartă calul, dând ocol,
În trap grăbit, în pas domol,
Şi ochii paşei mari s-aprind;
Cărunta-i barbă netezind
Stă mut, de suflet gol. - "O mie de ţechini primeşti?
- "O, paşă, cât de darnic eşti!
Mai mult decât în visul meu!
Să-ţi răsplătească Dumnezeu,
Aşa cum îmi plăteşti! Arabul ia, cu ochii plini
De zâmbet, mia de ţechini -
De-acum, de-acum ei sunt scăpaţi,
De-acum vor fi şi ei bogaţi,
N-or cere la străini! Nu vor trăi sub cort în fum,
Nu-i vor cerşi copiii-n drum,
Nevasta lui se va-ntrema;
Şi vor avea şi ei ce da
Săracilor de-acum! - El strânge banii mai cu foc,
Şi pleacă, beat de mult noroc,
Şi-aleargă dus d-un singur gând,
Deodată însă, tremurând,
Se-ntoarce, stă pe loc. Se uită lung la bani, şi pal
Se clatină, ca dus de-un val,
Apoi la cal priveşte drept;
Cu paşii rari, cu fruntea-n piept,
S-apropie de cal. Cuprinde gâtul lui plângând
Şi-n aspra-i coamă îngropând
Obrajii palizi: - "Pui de leu,
Suspină trist. Odorul meu,
Tu ştii că eu te vând! Copiii mei nu s-or juca
Mai mult cu frunze-n coama ta,
Nu te-or petrece la izvor:
De-acum smochini, din mâna lor,
Ei n-or avea cui da! Ei nu vor mai ieşi cu drag
Să-ntindă mâinile din prag,
Să-i iau cu mine-n şea pe rând!
Ei nu vor mai ieşi râzând
În calea mea şirag! Copiii mei cum să-i îmbun
Nevestei mele ce să-i spun,
Când va-ntreba de El-Zorab
Va râde-ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun! Raira, tu, nevasta mea,
Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum, urmându-te la pas,
Nici în genunchi la al tău glas
El nu va mai cădea! Pe-Ardun al tău, pe Ben-Ardun,
N-ai să-l mai vezi în zbor nebun
Pe urma unui şoim uşor
Ca să-ţi împuşte şoimu-n zbor;
Nu-i vei pofti: Drum bun! Nu vei zâmbi, cum saltă-n vânt
Ardun al tău în alb vestmânt;
Şi ca să simţi sosirea lui
Mai mult de-acum tu n-o să pui
Urechea la pământ! O, calul meu! Tu, fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum ţii tu nările-n pământ
Şi coada ta fuior în vânt,
În zbor de rândunea! Cum mesteci spuma albă-n frâu,
Cum joci al coamei galben râu.
Cum iei pământul în galop
Şi cum te-aşterni ca un potop
De trăsnete-n pustiu! Ştia pustiul de noi doi
Şi zarea se-ngrozea de noi -
Şi tu de-acum al cui vei fi?
Şi cine te va mai scuti
De vânturi şi de ploi? Nu vor grăi cu tine blând,
Te-or înjura cu toţi pe rând
Şi te vor bate,-odorul meu,
Şi te-or purta şi mult, şi greu;
Lăsa-te-vor flămând! Şi te vor bate,-odorul meu,
Să mori tu, cel crescut de noi!...
Ia-ţi banii, paşă! Sunt sărac,
Dar fără cal eu ce să fac:
Dă-mi calul înapoi! Se-ncruntă paşa: - "Eşti nebun?
Voieşti pe ianiceri să-i pun
Să te de-a câinilor? Aşa!
E calul meu, şi n-aştepta
De două ori să-ţi spun! - Al tău? Acel care-l crescu
Iubindu-l, cine-i: eu ori tu?
De dreapta cui ascultă el,
Din leu turbat făcându-l miel?
Al tău? O, paşă, nu! Al meu e! Pentru calul meu
Mă prind de piept cu Dumnezeu -
Ai inimă! Tu poţi să ai
Mai vrednici şi mai mândri cai,
Dar eu, stăpâne, eu? Întreagă mila ta o cer!
Alah e drept şi-Alah din cer
Va judeca ce-i între noi,
Că mă răpeşti şi mă despoi,
M-arunci pe drum să pier. Şi lumea te va blestema,
Că-i blestem făptuirea ta!
Voi merge, paşă, să cerşesc,
Dar mila voastră n-o primesc -
Ce bine-mi poţi tu da? Dă paşa semn. - "Să-l dezbrăcaţi
Şi binele în vergi i-l daţi!
Sar eunucii, vin, îl prind -
Se-ntoarce-arabul răsărind
Cu ochii îngheţaţi... El scoate grabnic un pumnal,
Şi-un val de sânge, roşu val
De sânge cald a izvorât
Din nobil-încomatul gât,
Şi cade mortul cal. Stă paşa beat, cu ochi topiţi,
Se trag spahiii-ncremeniţi.
Şi-arabul, în genunchi plecat,
Sărută sângele-nchegat
Pe ochii-nţepeniţi. Să-ntoarce-apoi cu ochi păgâni
Şi-aruncă fierul crunt din mâini:
- "Te-or răzbuna copiii mei!
Şi-acum mă taie, dacă vrei,
Şi-aruncă-mă la câini!
Cu ochii stinşi, cu graiul slab.
- "Sunt, paşă, neam de beduin,
Şi de la Bab-el-Manteb vin
Să vând pe El-Zorab. Arabii toţi răsar din cort,
Să-mi vadă roibul, când îl port
Şi-l joc în frâu şi-l las în trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Şi nu l-aş da nici mort. Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor;
Şi de amar îndelungat,
Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor! Ai mei pierduţi sunt, paşă, toţi:
O, mântuie-i, de vrei, că poţi!
Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac!
Dă-mi bani! Dacă-l găseşti pe plac,
Dă-mi numai cât socoţi! El poartă calul, dând ocol,
În trap grăbit, în pas domol,
Şi ochii paşei mari s-aprind;
Cărunta-i barbă netezind
Stă mut, de suflet gol. - "O mie de ţechini primeşti?
- "O, paşă, cât de darnic eşti!
Mai mult decât în visul meu!
Să-ţi răsplătească Dumnezeu,
Aşa cum îmi plăteşti! Arabul ia, cu ochii plini
De zâmbet, mia de ţechini -
De-acum, de-acum ei sunt scăpaţi,
De-acum vor fi şi ei bogaţi,
N-or cere la străini! Nu vor trăi sub cort în fum,
Nu-i vor cerşi copiii-n drum,
Nevasta lui se va-ntrema;
Şi vor avea şi ei ce da
Săracilor de-acum! - El strânge banii mai cu foc,
Şi pleacă, beat de mult noroc,
Şi-aleargă dus d-un singur gând,
Deodată însă, tremurând,
Se-ntoarce, stă pe loc. Se uită lung la bani, şi pal
Se clatină, ca dus de-un val,
Apoi la cal priveşte drept;
Cu paşii rari, cu fruntea-n piept,
S-apropie de cal. Cuprinde gâtul lui plângând
Şi-n aspra-i coamă îngropând
Obrajii palizi: - "Pui de leu,
Suspină trist. Odorul meu,
Tu ştii că eu te vând! Copiii mei nu s-or juca
Mai mult cu frunze-n coama ta,
Nu te-or petrece la izvor:
De-acum smochini, din mâna lor,
Ei n-or avea cui da! Ei nu vor mai ieşi cu drag
Să-ntindă mâinile din prag,
Să-i iau cu mine-n şea pe rând!
Ei nu vor mai ieşi râzând
În calea mea şirag! Copiii mei cum să-i îmbun
Nevestei mele ce să-i spun,
Când va-ntreba de El-Zorab
Va râde-ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun! Raira, tu, nevasta mea,
Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum, urmându-te la pas,
Nici în genunchi la al tău glas
El nu va mai cădea! Pe-Ardun al tău, pe Ben-Ardun,
N-ai să-l mai vezi în zbor nebun
Pe urma unui şoim uşor
Ca să-ţi împuşte şoimu-n zbor;
Nu-i vei pofti: Drum bun! Nu vei zâmbi, cum saltă-n vânt
Ardun al tău în alb vestmânt;
Şi ca să simţi sosirea lui
Mai mult de-acum tu n-o să pui
Urechea la pământ! O, calul meu! Tu, fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum ţii tu nările-n pământ
Şi coada ta fuior în vânt,
În zbor de rândunea! Cum mesteci spuma albă-n frâu,
Cum joci al coamei galben râu.
Cum iei pământul în galop
Şi cum te-aşterni ca un potop
De trăsnete-n pustiu! Ştia pustiul de noi doi
Şi zarea se-ngrozea de noi -
Şi tu de-acum al cui vei fi?
Şi cine te va mai scuti
De vânturi şi de ploi? Nu vor grăi cu tine blând,
Te-or înjura cu toţi pe rând
Şi te vor bate,-odorul meu,
Şi te-or purta şi mult, şi greu;
Lăsa-te-vor flămând! Şi te vor bate,-odorul meu,
Să mori tu, cel crescut de noi!...
Ia-ţi banii, paşă! Sunt sărac,
Dar fără cal eu ce să fac:
Dă-mi calul înapoi! Se-ncruntă paşa: - "Eşti nebun?
Voieşti pe ianiceri să-i pun
Să te de-a câinilor? Aşa!
E calul meu, şi n-aştepta
De două ori să-ţi spun! - Al tău? Acel care-l crescu
Iubindu-l, cine-i: eu ori tu?
De dreapta cui ascultă el,
Din leu turbat făcându-l miel?
Al tău? O, paşă, nu! Al meu e! Pentru calul meu
Mă prind de piept cu Dumnezeu -
Ai inimă! Tu poţi să ai
Mai vrednici şi mai mândri cai,
Dar eu, stăpâne, eu? Întreagă mila ta o cer!
Alah e drept şi-Alah din cer
Va judeca ce-i între noi,
Că mă răpeşti şi mă despoi,
M-arunci pe drum să pier. Şi lumea te va blestema,
Că-i blestem făptuirea ta!
Voi merge, paşă, să cerşesc,
Dar mila voastră n-o primesc -
Ce bine-mi poţi tu da? Dă paşa semn. - "Să-l dezbrăcaţi
Şi binele în vergi i-l daţi!
Sar eunucii, vin, îl prind -
Se-ntoarce-arabul răsărind
Cu ochii îngheţaţi... El scoate grabnic un pumnal,
Şi-un val de sânge, roşu val
De sânge cald a izvorât
Din nobil-încomatul gât,
Şi cade mortul cal. Stă paşa beat, cu ochi topiţi,
Se trag spahiii-ncremeniţi.
Şi-arabul, în genunchi plecat,
Sărută sângele-nchegat
Pe ochii-nţepeniţi. Să-ntoarce-apoi cu ochi păgâni
Şi-aruncă fierul crunt din mâini:
- "Te-or răzbuna copiii mei!
Şi-acum mă taie, dacă vrei,
Şi-aruncă-mă la câini!
Alte poezii de George Cosbuc
- Scumpă ţară românească
- Patria română
- Regina Ostrogotilor
- Pierirea Dacilor
- Poetul
- Sus inima
- Paşa Hassan
- Podul lui Traian
- O scrisoare de la Muselim-Selo
- Coloana de atac
- Povestea căprarului
- Golia ticălosul
- Oltenii lui Tudor
- Cântecul cel vechi al Oltului
- Dunărea şi Oltul
- Cântec ostăşesc
- Imnul studenţilor
- Decebal către popor
- Prutul
- Ispita
- Iarna pe uliţă
- În miezul verii
- Doina
- Noi vrem pământ!
- Lupta vieţii
- Mama
- Spinul
- Vara
- Prahova
- Moartea lui Fulger
- Brâul Cosânzenii
- Duşmancele
- El-Zorab
- La oglindă
- Trei, Doamne, şi toţi trei!
- Crăiasa zânelor
- Rea de plată
- Nunta Zamfirei
Poeti
- Vasile Voiculescu
- Ienachita Vacarescu
- George Toparceanu
- Jan Lulu Stern
- Nichita Stanescu
- Marin Sorescu
- Viorica Salajeanu
- Elena Liliana Popescu
- Dorin Popa
- Adrian Paunescu
- Maria Eugenia Olaru
- Ion Minulescu
- Vasile Militaru
- Alexandru Macedonski
- Zorica Latcu
- Nicolae Labis
- Magda Isanos
- Costache Ioanid
- Radu Gyr
- Octavian Goga
- Dan Galbina
- Elena Farago
- Mihai Eminescu
- Daniel Dragan
- Stefan Augustin Doinas
- Mircea Dinescu
- Nichifor Crainic
- George Cosbuc
- Mateiu Ion Caragiale
- Daniel Branzai
- Dimitrie Bolintineanu
- Iulian Boldea
- Geo Bogza
- Ana Blandiana
- Lucian Blaga
- Ion Barbu
- George Bacovia
- Stefan Baciu
- Lucian Avramescu
- Elena Armenescu
- Tudor Arghezi
- Alexandru Andries
- Ioan Alexandru
- Vasile Alecsandri
Autori
Poezii
-
Iubirea împărătească - Elena Armenescu
Prolog 1 Când tainic s-a deschis în întuneric Atotvăzătorul, imensul ochi himeric Pleoapa -Universul, s-a mişcat c...
-
Dodeskaden - Mircea Dinescu
Ce-ati facut cu nebunii din gari ? Macar ei n-aveau limba de cirpa. Saci cu piine,sudoare,tigari si tacerea complice si ...
-
Moartea căprioarei - Nicolae Labis
Seceta a ucis orice boare de vânt. Soarele s-a topit şi a curs pe pământ. A rămas cerul fierbinte şi gol. Ciuturil...
Poeti
Cautari pe site
Cuvinte inrudite cu podoabe , Comenteaz semnifica ia opozi iei dintre opiniile celor dou personaje aflate n dialog moara cu noroc , Comenteaz semnifica ia opozi iei dintre opiniile celor dou personaje aflate n dialog , cealalta ancuta eseu , Alexandru Lapusneasnul caracterizare , Caracterizarea lui tefan cel mare din dimbrava ro ie , Cuvinte cu 6 silabe , Virgula , nuvela anecdotica , ANTONIMELE , Cuvinte desp r ite n silabe cu num rul de sunete i num rul de litere , recreatia mare , Familia lexical a cuv libertate , alexandru lapusneanul caracter romanatic , alexandru lapusneanul nuvela , propoziti cu cuvantul carbonier carbonifer , Felul sunetelor ,