Poetul de George Cosbuc
Sunt suflet în sufletul neamului meu
Şi-i cânt bucuria şi-amarul -
În ranele tale durutul sunt eu,
Şi-otrava deodată cu tine o beu
Când soarta-ţi întinde paharul.
Şi-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci,
Răbda-vom pironul aceleiaşi cruci
Unindu-ne steagul şi larul,
Şi-altarul speranţei oriunde-o să-l duci,
Acolo-mi voi duce altarul. Sunt inimă-n inima neamului meu
Şi-i cânt şi iubirea, şi ura -
Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu,
Voinţa mi-e una, că-i una mereu
În toate-ale noastre măsura.
Izvor eşti şi ţinta a totul ce cânt -
Iar dacă vrodat-aş grăi vrun cuvânt
Cum nu-ţi glăsuieşte scriptura,
Ai fulgere-n cer, Tu cel mare şi sfânt,
Şi-nchide-mi cu fulgerul gura! Ce-s unora lucruri a toate mai sus,
Par altora lucruri deşarte.
Dar ştie Acel ce compasul şi-a pus,
Pe marginea lumii-ntre viaţă şi-apus,
De-i alb ori e negru ce-mparte!
Iar tu mi-eşti în suflet, şi-n suflet ţi-s eu,
Şi secoli-nchid-ori deschidă cum vreu
Eterna ursitelor carte,
Din suflet eu fi-ţi-voi, tu, neamule-al meu,
De-a pururi, nerupta sa parte!
Şi-i cânt bucuria şi-amarul -
În ranele tale durutul sunt eu,
Şi-otrava deodată cu tine o beu
Când soarta-ţi întinde paharul.
Şi-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci,
Răbda-vom pironul aceleiaşi cruci
Unindu-ne steagul şi larul,
Şi-altarul speranţei oriunde-o să-l duci,
Acolo-mi voi duce altarul. Sunt inimă-n inima neamului meu
Şi-i cânt şi iubirea, şi ura -
Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu,
Voinţa mi-e una, că-i una mereu
În toate-ale noastre măsura.
Izvor eşti şi ţinta a totul ce cânt -
Iar dacă vrodat-aş grăi vrun cuvânt
Cum nu-ţi glăsuieşte scriptura,
Ai fulgere-n cer, Tu cel mare şi sfânt,
Şi-nchide-mi cu fulgerul gura! Ce-s unora lucruri a toate mai sus,
Par altora lucruri deşarte.
Dar ştie Acel ce compasul şi-a pus,
Pe marginea lumii-ntre viaţă şi-apus,
De-i alb ori e negru ce-mparte!
Iar tu mi-eşti în suflet, şi-n suflet ţi-s eu,
Şi secoli-nchid-ori deschidă cum vreu
Eterna ursitelor carte,
Din suflet eu fi-ţi-voi, tu, neamule-al meu,
De-a pururi, nerupta sa parte!
Alte poezii de George Cosbuc
- Scumpă ţară românească
- Patria română
- Regina Ostrogotilor
- Pierirea Dacilor
- Poetul
- Sus inima
- Paşa Hassan
- Podul lui Traian
- O scrisoare de la Muselim-Selo
- Coloana de atac
- Povestea căprarului
- Golia ticălosul
- Oltenii lui Tudor
- Cântecul cel vechi al Oltului
- Dunărea şi Oltul
- Cântec ostăşesc
- Imnul studenţilor
- Decebal către popor
- Prutul
- Ispita
- Iarna pe uliţă
- În miezul verii
- Doina
- Noi vrem pământ!
- Lupta vieţii
- Mama
- Spinul
- Vara
- Prahova
- Moartea lui Fulger
- Brâul Cosânzenii
- Duşmancele
- El-Zorab
- La oglindă
- Trei, Doamne, şi toţi trei!
- Crăiasa zânelor
- Rea de plată
- Nunta Zamfirei
Poeti
- Vasile Voiculescu
- Ienachita Vacarescu
- George Toparceanu
- Jan Lulu Stern
- Nichita Stanescu
- Marin Sorescu
- Viorica Salajeanu
- Elena Liliana Popescu
- Dorin Popa
- Adrian Paunescu
- Maria Eugenia Olaru
- Ion Minulescu
- Vasile Militaru
- Alexandru Macedonski
- Zorica Latcu
- Nicolae Labis
- Magda Isanos
- Costache Ioanid
- Radu Gyr
- Octavian Goga
- Dan Galbina
- Elena Farago
- Mihai Eminescu
- Daniel Dragan
- Stefan Augustin Doinas
- Mircea Dinescu
- Nichifor Crainic
- George Cosbuc
- Mateiu Ion Caragiale
- Daniel Branzai
- Dimitrie Bolintineanu
- Iulian Boldea
- Geo Bogza
- Ana Blandiana
- Lucian Blaga
- Ion Barbu
- George Bacovia
- Stefan Baciu
- Lucian Avramescu
- Elena Armenescu
- Tudor Arghezi
- Alexandru Andries
- Ioan Alexandru
- Vasile Alecsandri
Autori
Poezii
-
Nunta Zamfirei - George Cosbuc
E lung pământul, ba e lat, Dar ca Săgeată de bogat Nici astăzi domn pe lume nu-i, Şi-avea o fată, - fata lui - Ic...
-
Orion - Geo Bogza
Nici o corabie nu s-a întors vreodata Din marile sudului sau de la capricorn Atât de pura si eleganta fregata, Cum se ...
-
Clio - Mateiu Ion Caragiale
Mi-a îngânat stăpâna: "Nu-n file-ngălbenite Stă-mbălsămată taina măririi strămoşeşti. Amurgul rug de purpur...
Poeti
Cautari pe site
Ciuleandr momentele subiectului , Familia lecsical a cuv ntului ar , ioan slavici , Momentele subiectului Cezara , Clasa iv a , personaje episodice moara cu noroc , Personajele , familia lexicala a cuvantului nimic , la tiganci , Roman omonim , alexandru lapusneanul , eseu povestea lui harap alb , Recreatia mare Santimbreanu rezumat , alexandru Lapusneanu ,