O scrisoare de la Muselim-Selo de George Cosbuc
Măicuţă dragă, cartea mea
Găsească-mi-te-n pace!
Pe-aici e vânt şi vreme grea,
Şi-Anton al Anei zace
De patru luni, şi-i slab şi tras,
Să-l vezi, că-ţi vine plânsul,
Că numai oasele-au rămas
Şi sufletul dintr-însul. Apoi, să ştii c-a fost război
Şi moarte-aici, nu şagă:
Cădeau pe dealuri, dintre noi,
Ca frunza, mamă dragă.
Şi-acolo-n deal, cum fulgera,
Un plumb simţii că vine
Şi n-avu loc, cât larg era,
Decât în piept la mine. Mi-e bine-acum, şi-aşa socot
Că nu va trece luna
Şi-oi fi scăpat de-aici detot.
Dar vezi te rog de una:
Să nu mai faci cum ai făcut
S-aduni la tine satul,
De veselă că ţi-ai văzut
Acasă iar băiatul! Să vezi pe-aici şi ciungi şi-ologi!
Hristos să-i miluiască!
Tu mergi la popa-n sat să-l rogi
O slujbă să-mi citească.
Puteri de nu vei fi având
De plată, vorba-i lasă,
Că-i voi lucra o zi, oricând,
La-ntorsul meu acasă. Pe Nuţu vi-l lăsasem mic,
Cu creştetul cât masa -
O fi acum ştrengar voinic
Şi vă răstoarnă casa?
Făcutu-i-aţi şi lui la fel
Căciulă, cum am vrut-o?
Aveam o piele-n pod, de miel,
Doar nu veţi fi vândut-o? Nevestei mele să-i mai spui
Să-mi cumpere o coasă,
Cea veche nu ştiu este-ori nu-i
Şi-o fi acum şi roasă
De când rugina scurmă-n ea.
Să-mi văd, o date-ar sfântul,
Cum cade iarba-n faţa mea
Şi-mi bate-n plete vântul! Ea lupte-se cum biet o ştii,
C-aşa ne dete soartea,
Că şi noi ne-am luptat pe-aci
Cu greul şi cu moartea;
Dar l-a ajuns şi pe harap
Blestemele şi plânsul,
Că noi i ne-am ţinut de cap
Şi-ntrarăm după dânsul. Şi i-am făcut, măicuţă, vânt!
L-am scos detot din ţară,
Măcar stătea pe sub pământ
Şi nu ieşea pe-afară.
Şi-am prins şi pe-mpăratul lor,
Pe-Osman nebiruitul,
Că-l împuşcase-ntr-un picior
Şi-aşa i-a fost sfârşitul. Păi, ne ţinea pesemne proşti,
Să-şi joace hopa-tropa,
Că nu puteam să batem oşti!
Dar poate taica popa
V-a spus de prin gazeturi tot -
El cum şi-a dat juncanii?
Acum i-aş cumpăra, să pot,
Dar nu mai am, azi, banii. Mă doare-n piept, dar nu să ţip,
Şi-aşa mi-e dor de-acasă,
Şi-aş vrea să plec, dar nu e chip
Că vodă nu mă lasă.
Dar uite, nu e nu ştiu cât
O lună chinuită,
Şi-o să te strâng de după gât,
Măicuţa mea iubită... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Aşa mi-a spus Ion să-ţi scriu,
Iubească-ţi-l pământul!
Şi-am tot lăsat, pân-a fost viu,
Şi-mi ţin acum cuvântul.
Să te mângâie Dumnezeu,
C-aşa e la bătaie -
Şi-am scris această carte eu,
Căprarul Nicolae.
Găsească-mi-te-n pace!
Pe-aici e vânt şi vreme grea,
Şi-Anton al Anei zace
De patru luni, şi-i slab şi tras,
Să-l vezi, că-ţi vine plânsul,
Că numai oasele-au rămas
Şi sufletul dintr-însul. Apoi, să ştii c-a fost război
Şi moarte-aici, nu şagă:
Cădeau pe dealuri, dintre noi,
Ca frunza, mamă dragă.
Şi-acolo-n deal, cum fulgera,
Un plumb simţii că vine
Şi n-avu loc, cât larg era,
Decât în piept la mine. Mi-e bine-acum, şi-aşa socot
Că nu va trece luna
Şi-oi fi scăpat de-aici detot.
Dar vezi te rog de una:
Să nu mai faci cum ai făcut
S-aduni la tine satul,
De veselă că ţi-ai văzut
Acasă iar băiatul! Să vezi pe-aici şi ciungi şi-ologi!
Hristos să-i miluiască!
Tu mergi la popa-n sat să-l rogi
O slujbă să-mi citească.
Puteri de nu vei fi având
De plată, vorba-i lasă,
Că-i voi lucra o zi, oricând,
La-ntorsul meu acasă. Pe Nuţu vi-l lăsasem mic,
Cu creştetul cât masa -
O fi acum ştrengar voinic
Şi vă răstoarnă casa?
Făcutu-i-aţi şi lui la fel
Căciulă, cum am vrut-o?
Aveam o piele-n pod, de miel,
Doar nu veţi fi vândut-o? Nevestei mele să-i mai spui
Să-mi cumpere o coasă,
Cea veche nu ştiu este-ori nu-i
Şi-o fi acum şi roasă
De când rugina scurmă-n ea.
Să-mi văd, o date-ar sfântul,
Cum cade iarba-n faţa mea
Şi-mi bate-n plete vântul! Ea lupte-se cum biet o ştii,
C-aşa ne dete soartea,
Că şi noi ne-am luptat pe-aci
Cu greul şi cu moartea;
Dar l-a ajuns şi pe harap
Blestemele şi plânsul,
Că noi i ne-am ţinut de cap
Şi-ntrarăm după dânsul. Şi i-am făcut, măicuţă, vânt!
L-am scos detot din ţară,
Măcar stătea pe sub pământ
Şi nu ieşea pe-afară.
Şi-am prins şi pe-mpăratul lor,
Pe-Osman nebiruitul,
Că-l împuşcase-ntr-un picior
Şi-aşa i-a fost sfârşitul. Păi, ne ţinea pesemne proşti,
Să-şi joace hopa-tropa,
Că nu puteam să batem oşti!
Dar poate taica popa
V-a spus de prin gazeturi tot -
El cum şi-a dat juncanii?
Acum i-aş cumpăra, să pot,
Dar nu mai am, azi, banii. Mă doare-n piept, dar nu să ţip,
Şi-aşa mi-e dor de-acasă,
Şi-aş vrea să plec, dar nu e chip
Că vodă nu mă lasă.
Dar uite, nu e nu ştiu cât
O lună chinuită,
Şi-o să te strâng de după gât,
Măicuţa mea iubită... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Aşa mi-a spus Ion să-ţi scriu,
Iubească-ţi-l pământul!
Şi-am tot lăsat, pân-a fost viu,
Şi-mi ţin acum cuvântul.
Să te mângâie Dumnezeu,
C-aşa e la bătaie -
Şi-am scris această carte eu,
Căprarul Nicolae.
Alte poezii de George Cosbuc

- Scumpă ţară românească
- Patria română
- Regina Ostrogotilor
- Pierirea Dacilor
- Poetul
- Sus inima
- Paşa Hassan
- Podul lui Traian
- O scrisoare de la Muselim-Selo
- Coloana de atac
- Povestea căprarului
- Golia ticălosul
- Oltenii lui Tudor
- Cântecul cel vechi al Oltului
- Dunărea şi Oltul
- Cântec ostăşesc
- Imnul studenţilor
- Decebal către popor
- Prutul
- Ispita
- Iarna pe uliţă
- În miezul verii
- Doina
- Noi vrem pământ!
- Lupta vieţii
- Mama
- Spinul
- Vara
- Prahova
- Moartea lui Fulger
- Brâul Cosânzenii
- Duşmancele
- El-Zorab
- La oglindă
- Trei, Doamne, şi toţi trei!
- Crăiasa zânelor
- Rea de plată
- Nunta Zamfirei
Poeti
- Vasile Voiculescu
- Ienachita Vacarescu
- George Toparceanu
- Jan Lulu Stern
- Nichita Stanescu
- Marin Sorescu
- Viorica Salajeanu
- Elena Liliana Popescu
- Dorin Popa
- Adrian Paunescu
- Maria Eugenia Olaru
- Ion Minulescu
- Vasile Militaru
- Alexandru Macedonski
- Zorica Latcu
- Nicolae Labis
- Magda Isanos
- Costache Ioanid
- Radu Gyr
- Octavian Goga
- Dan Galbina
- Elena Farago
- Mihai Eminescu
- Daniel Dragan
- Stefan Augustin Doinas
- Mircea Dinescu
- Nichifor Crainic
- George Cosbuc
- Mateiu Ion Caragiale
- Daniel Branzai
- Dimitrie Bolintineanu
- Iulian Boldea
- Geo Bogza
- Ana Blandiana
- Lucian Blaga
- Ion Barbu
- George Bacovia
- Stefan Baciu
- Lucian Avramescu
- Elena Armenescu
- Tudor Arghezi
- Alexandru Andries
- Ioan Alexandru
- Vasile Alecsandri
Poezii
-
Oda ostaşilor români - Vasile Alecsandri
Juni ostaşi ai ţării mele, însemnaţi cu stea în frunte! Dragii mei vultani de câmpuri, dragu mei şoimani de munt...
-
Jos - Daniel Dragan
Ruginit este coiful si lancea e rupta, a ruginit si dorul de lupta, nu mai sta nimeni în zale pentru razboaie medievale...
-
Rugă pentru părinţi - Adrian Paunescu
Enigmatici şi cuminţi, Terminându-şi rostul lor, Lângă noi se sting şi mor, Dragii noştri, dragi părinţi. Chi...
Poeti
Cautari pe site
familia de cuvinte pentru apa , Familia lexicala a cuvantului lumin , Cuvinte care se scriu la fel dar au sens diferit , Cuvinte dup schema cvvccvv , Moara , Familia de cuvinte pentru rod , Cuvinte inrudite pentru loc , Cuvinte infudite pentru loc , Hanu Ancutei , cuvinte vcvvccv , Sens opus vestit , Adjective pentru Lac , Moara lui Califar Momentele Subiectului , Familia lexicala a cuvantului iubire , Familia lexicala a cuvantului iubirea , familia cuvantului iarna , fonetica ,