Imnul studenţilor de George Cosbuc
Cântăm libertatea şi numele sfânt
Al ţării străvechi şi-al acestui pământ!
Iubirii de neam, ce de-a pururi ne-a fost
O pavăză-n lupte şi-n pace-adăpost
Cântămu-i supremul ei cântec. Cu vesele glasuri de tinere firi,
Cuprinşi de-amintirea străbunei măriri,
Spre soare ni-e gândul şi mergem spre el,
Lumina ni-e ţintă şi binele ţel -
Trăiască-ne ţara şi neamul! Cu dreapta-nălţată spre Tatăl de sus
Jurat-am tot ce strămoşii ne-au spus:
Unire-ntre fraţi, şi pe Domn să-l iubim
Şi-altarul de jertf-al naţiunii să fim
Şi sufletul neamului nostru. Iar dacă protivnicii numelui tău
Cu oşti ar veni ca să-ţi facă vrun rău,
Ridică-te mândră şi nu te-ngrija,
Căci inima noastră e inima ta;
Tu-ncrede-te-n fiii tăi, mamă. lar dac-ar pieri de pe-ntregul pământ
Iubirea de neam şi-al credinţei avânt:
Azilul lor vecinic găsindu-l în noi
Le-am creşte, ca iar să le dăm înapoi
Mai tari şi mai trainice lumii.
Al ţării străvechi şi-al acestui pământ!
Iubirii de neam, ce de-a pururi ne-a fost
O pavăză-n lupte şi-n pace-adăpost
Cântămu-i supremul ei cântec. Cu vesele glasuri de tinere firi,
Cuprinşi de-amintirea străbunei măriri,
Spre soare ni-e gândul şi mergem spre el,
Lumina ni-e ţintă şi binele ţel -
Trăiască-ne ţara şi neamul! Cu dreapta-nălţată spre Tatăl de sus
Jurat-am tot ce strămoşii ne-au spus:
Unire-ntre fraţi, şi pe Domn să-l iubim
Şi-altarul de jertf-al naţiunii să fim
Şi sufletul neamului nostru. Iar dacă protivnicii numelui tău
Cu oşti ar veni ca să-ţi facă vrun rău,
Ridică-te mândră şi nu te-ngrija,
Căci inima noastră e inima ta;
Tu-ncrede-te-n fiii tăi, mamă. lar dac-ar pieri de pe-ntregul pământ
Iubirea de neam şi-al credinţei avânt:
Azilul lor vecinic găsindu-l în noi
Le-am creşte, ca iar să le dăm înapoi
Mai tari şi mai trainice lumii.
Alte poezii de George Cosbuc

- Scumpă ţară românească
- Patria română
- Regina Ostrogotilor
- Pierirea Dacilor
- Poetul
- Sus inima
- Paşa Hassan
- Podul lui Traian
- O scrisoare de la Muselim-Selo
- Coloana de atac
- Povestea căprarului
- Golia ticălosul
- Oltenii lui Tudor
- Cântecul cel vechi al Oltului
- Dunărea şi Oltul
- Cântec ostăşesc
- Imnul studenţilor
- Decebal către popor
- Prutul
- Ispita
- Iarna pe uliţă
- În miezul verii
- Doina
- Noi vrem pământ!
- Lupta vieţii
- Mama
- Spinul
- Vara
- Prahova
- Moartea lui Fulger
- Brâul Cosânzenii
- Duşmancele
- El-Zorab
- La oglindă
- Trei, Doamne, şi toţi trei!
- Crăiasa zânelor
- Rea de plată
- Nunta Zamfirei
Poeti
- Vasile Voiculescu
- Ienachita Vacarescu
- George Toparceanu
- Jan Lulu Stern
- Nichita Stanescu
- Marin Sorescu
- Viorica Salajeanu
- Elena Liliana Popescu
- Dorin Popa
- Adrian Paunescu
- Maria Eugenia Olaru
- Ion Minulescu
- Vasile Militaru
- Alexandru Macedonski
- Zorica Latcu
- Nicolae Labis
- Magda Isanos
- Costache Ioanid
- Radu Gyr
- Octavian Goga
- Dan Galbina
- Elena Farago
- Mihai Eminescu
- Daniel Dragan
- Stefan Augustin Doinas
- Mircea Dinescu
- Nichifor Crainic
- George Cosbuc
- Mateiu Ion Caragiale
- Daniel Branzai
- Dimitrie Bolintineanu
- Iulian Boldea
- Geo Bogza
- Ana Blandiana
- Lucian Blaga
- Ion Barbu
- George Bacovia
- Stefan Baciu
- Lucian Avramescu
- Elena Armenescu
- Tudor Arghezi
- Alexandru Andries
- Ioan Alexandru
- Vasile Alecsandri
Poezii
-
Argint fals - Dan Galbina
Te auzeam cum cresti copila si te chema oglinda desfrînata să fugi ca ochiul prin pupila sau ca femeia dintr-o fata. ...
-
Anul Nou - Vasile Militaru
Din cireşul veşniciei S-a mai scuturat o floare După ce-a visat sub lună După ce-a surâs sub soare. Şi-n clipiţ...
-
Oda ostaşilor români - Vasile Alecsandri
Juni ostaşi ai ţării mele, însemnaţi cu stea în frunte! Dragii mei vultani de câmpuri, dragu mei şoimani de munt...
Poeti
Cautari pe site
sens opus pentru h rnicie , Recreatia mare , Cuvinte nrudite cu piatr , Famila lexicala de cuvinte pentru prieten , Literatura rom n clasa a 5 a , Familia de cuvinte prieten , Familie lexical pentru b tr n , familia cuvantului vara , mihail sadoveanu , padureanca momentele subiectului , Familia de cuvinte pentru v n toare , Felul cuvintelor , cuvinte cu vcvv , relatii semantice intre cuvinte , relatia semantica intre cuvinte , Familia lexical a cuv ntului bl nd ,