Copiii nu-nţeleg ce vor:
A plânge-i cuminţia lor. Dar lucrul cel mai laş în lume
E un bărbat tânguitor. Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
În ochii unui luptător. O luptă-i viaţa; deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor. Pe seama cui? Eşti un nemernic
Când n-ai un ţel hotărâtor. Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,
Te lupţi pe seama tuturor. E tragedie nălţătoare
Când, biruiţi, oştenii mor, Dar sunt eroi de epopee
Când braţul li-e biruitor. Comediant e cel ce plânge,
Şi-i un neom, că-i dezertor. Oricare-ar fi sfârşitul luptei,
Să stai luptând, căci eşti dator. Trăiesc acei ce vreau să lupte;
Iar cei fricoşi se plâng şi mor. De-i vezi murind, să-i laşi să moară,
Căci moartea e menirea lor.

Alte poezii de George Cosbuc