Alfa de Nichita Stanescu



Mai departe, mai aproape de centrul
spaţiului,
inima mea se consumă. Capul meu, ca o flacără de lumânare,
mereu îşi perde ochii fierbinţi
arzând mâinile tale nevăzute. El îşi hrăneşte lumina
din seninul trunchi
pe pământ şi pe mare. Minunată pradă şi sprijin
al foamei- pământul -
Minunat prilej de sete - marea.
Flacără înceată, pierzându-şi ochii
mereu fierbinţi,-
arzându-ţi mâinile.


Alte poezii de Nichita Stanescu





Poezii

  • Rugă pentru părinţi - Adrian Paunescu

    Enigmatici şi cuminţi, Terminându-şi rostul lor, Lângă noi se sting şi mor, Dragii noştri, dragi părinţi. Chi...

  • Patria - Stefan Baciu

    Patria e un mar Intr'o vitrina de bacanie japoneza pe strada Liliha în Honolulu, arhipelagul Sandwich sau o placa de pa...

  • Prietenul - Jan Lulu Stern

    Da-mi mâna, vechi prieten si s-o pornim agale Uniti fiind în toate, cu umar linga umar. Tin minte, intr-o noapte ploua...

Cautari pe site

Diftong , nuvela ,