Alfa de Nichita Stanescu



Mai departe, mai aproape de centrul
spaţiului,
inima mea se consumă. Capul meu, ca o flacără de lumânare,
mereu îşi perde ochii fierbinţi
arzând mâinile tale nevăzute. El îşi hrăneşte lumina
din seninul trunchi
pe pământ şi pe mare. Minunată pradă şi sprijin
al foamei- pământul -
Minunat prilej de sete - marea.
Flacără înceată, pierzându-şi ochii
mereu fierbinţi,-
arzându-ţi mâinile.


Alte poezii de Nichita Stanescu