Alfa de Nichita Stanescu



Mai departe, mai aproape de centrul
spaţiului,
inima mea se consumă. Capul meu, ca o flacără de lumânare,
mereu îşi perde ochii fierbinţi
arzând mâinile tale nevăzute. El îşi hrăneşte lumina
din seninul trunchi
pe pământ şi pe mare. Minunată pradă şi sprijin
al foamei- pământul -
Minunat prilej de sete - marea.
Flacără înceată, pierzându-şi ochii
mereu fierbinţi,-
arzându-ţi mâinile.


Alte poezii de Nichita Stanescu





Poezii

  • Alb - George Bacovia

    Orchestra începu cu-o indignare gratioasă. Salonul alb visa cu roze albe -- Un vals de voaluri albe ... Spatiu, infini...

  • Prietenul - Jan Lulu Stern

    Da-mi mâna, vechi prieten si s-o pornim agale Uniti fiind în toate, cu umar linga umar. Tin minte, intr-o noapte ploua...

  • După melci - Ion Barbu

    Dintr-atatia frati mai mari: Unii morti, Altii plugari Dintr-atatia frati mai mici: Prunci de treaba, Scunzi, peltici, ...