Testament de Nichita Stanescu



Mă cirpesc cu vorbe, cu substantive,
îmi cos rana cu un verb.
Nobile paleative
de serv. Îţi scriu cu trupul meu viaţa
şi mersul stelelor ţi-l scriu.
Vocala cea mai lungă este aţa
în care mortu-l cos, de viu. Căci trebuie să dăm şi mărturie,
altfel nimica n-ar mai fi,
în dulce scriere târzie
ţinând alături morţii şi vii. Tu ombilic din care curge
vorbirea numai altor guri
fără să ştim unde ne duce
în care dalbe viituri. Încât nu ştim cine trăieşte -
cuvântul poate, poate trupul.
Zâpada albâ Doamne, poate,
sau urma-n ea, pe care o lasă lupul...


Alte poezii de Nichita Stanescu



Poeti



Autori

Octavian Goga

poet,dramaturg

Ioan Slavici

prozator,dramaturg,povestitor,nuvelist,romancier

Ion Minulescu

prozator,dramaturg

Ion Heliade Radulescu

filolog

Poezii

  • Nunta Zamfirei - George Cosbuc

    E lung pământul, ba e lat, Dar ca Săgeată de bogat Nici astăzi domn pe lume nu-i, Şi-avea o fată, - fata lui - Ic...

  • Orion - Geo Bogza

    Nici o corabie nu s-a întors vreodata Din marile sudului sau de la capricorn Atât de pura si eleganta fregata, Cum se ...

  • Clio - Mateiu Ion Caragiale

    Mi-a îngânat stăpâna: "Nu-n file-ngălbenite Stă-mbălsămată taina măririi strămoşeşti. Amurgul rug de purpur...

Poeti

Cautari pe site

Ciuleandr momentele subiectului , Familia lecsical a cuv ntului ar , ioan slavici , Momentele subiectului Cezara , Clasa iv a , personaje episodice moara cu noroc , Personajele , familia lexicala a cuvantului nimic , la tiganci , Roman omonim , alexandru lapusneanul , eseu povestea lui harap alb , Recreatia mare Santimbreanu rezumat , alexandru Lapusneanu ,