Mă învelesc de frig... de Nichita Stanescu



Mă învelesc de frig într-o speranţă
cum se-nveleşte soba nou zidită
în relieful de faianţă
cu focul pururi logodită. Nu pune mâna peste mine dacă-i vară
căci n-ai să înţelegi nimic
stimată doamnă-domnişoară
din frig. Ci vino când nu merge nimeni,
când nu avem picioare, vino
dar mai ales când voi fi orb,
lumino.


Alte poezii de Nichita Stanescu





Poezii

  • Nunta Zamfirei - George Cosbuc

    E lung pământul, ba e lat, Dar ca Săgeată de bogat Nici astăzi domn pe lume nu-i, Şi-avea o fată, - fata lui - Ic...

  • Orion - Geo Bogza

    Nici o corabie nu s-a întors vreodata Din marile sudului sau de la capricorn Atât de pura si eleganta fregata, Cum se ...

  • Clio - Mateiu Ion Caragiale

    Mi-a îngânat stăpâna: "Nu-n file-ngălbenite Stă-mbălsămată taina măririi strămoşeşti. Amurgul rug de purpur...