Străfund de ochi de Nichita Stanescu



Valul venind spre mine a împietrit în aer
O, chiar şi tu, iubito, ai rămas
într-o deplină nemişcare. Şi timpul are febră
O, el mă arde
secunda este fixă ca o perlă
şi stropii valului atârnă-n aer. Tu, atât apuc să strig, tu
şi cuvântul începe să se vadă
încet,âncet cum se vede lăsarea de noapte,
cuvânt din două litere: tu. Animal monstruos, înţelesul
s-a oprit, şi începe să se vadă...


Alte poezii de Nichita Stanescu





Poezii

  • Moartea căprioarei - Nicolae Labis

    Seceta a ucis orice boare de vânt. Soarele s-a topit şi a curs pe pământ. A rămas cerul fierbinte şi gol. Ciuturil...

  • Romanţa cheii - Ion Minulescu

    Cheia ce mi-ai dat aseară - Cheia de la poarta verde - Am pierdut-o chiar aseară!... Dar ce cheie nu se pierde? Cheia ...

  • Alb - George Bacovia

    Orchestra începu cu-o indignare gratioasă. Salonul alb visa cu roze albe -- Un vals de voaluri albe ... Spatiu, infini...