Pierderea ochiului de Nichita Stanescu



Aş ciocăni cu unghia până când
n-aş mai avea unghie,
şi cu degetul până când
mi s-ar toci. Dar a venit la mine
orbul şi mi-a spus:
"Lasă-ţi, frate, unghia-n pace,
dacă ai cumva un ochi
în vârful ei,
de ce să-l spargi?" Şi totuşi şi totuşi
poarta asta, dintre mine şi tine,
trebuie zguduită de cineva.


Alte poezii de Nichita Stanescu





Poezii

  • După melci - Ion Barbu

    Dintr-atatia frati mai mari: Unii morti, Altii plugari Dintr-atatia frati mai mici: Prunci de treaba, Scunzi, peltici, ...

  • Alb - George Bacovia

    Orchestra începu cu-o indignare gratioasă. Salonul alb visa cu roze albe -- Un vals de voaluri albe ... Spatiu, infini...

  • Romanţa cheii - Ion Minulescu

    Cheia ce mi-ai dat aseară - Cheia de la poarta verde - Am pierdut-o chiar aseară!... Dar ce cheie nu se pierde? Cheia ...