Pierderea ochiului de Nichita Stanescu



Aş ciocăni cu unghia până când
n-aş mai avea unghie,
şi cu degetul până când
mi s-ar toci. Dar a venit la mine
orbul şi mi-a spus:
"Lasă-ţi, frate, unghia-n pace,
dacă ai cumva un ochi
în vârful ei,
de ce să-l spargi?" Şi totuşi şi totuşi
poarta asta, dintre mine şi tine,
trebuie zguduită de cineva.


Alte poezii de Nichita Stanescu





Poezii

  • Cât de maret e Dumnezeu! - Costache Ioanid

    Cat de maret e Dumnezeu! Vad marea cu talazuri grele, ma-nalt pe muntii de bazalt si-mi zboara gandul printre stele, tot...

  • Alb - George Bacovia

    Orchestra începu cu-o indignare gratioasă. Salonul alb visa cu roze albe -- Un vals de voaluri albe ... Spatiu, infini...

  • Melancolie - Daniel Branzai

    De-afara, picuri mari si grei Din ploaia ce-anceput de-aseara, S-au strecurat in ochii mei Si sufletul mi-l infioara. -...